Război agresiv pe teren, presiune anti-apărare, ambuscade și reziliență tribală robustă.
Stil de joc: Dacia câștigă prin transformarea terenului în impuls, pedepsirea configurațiilor defensive și lovirea puternică a punctelor vulnerabile.
- Presiune puternică împotriva unităților în Poziție de Apărare
- Utilizare excelentă a terenului și bonusuri de tip fortăreață pe deal
- Trucuri de luptă explozive și instrumente de retorsiune
Focus echilibru: Reajustat în jurul presiunii Falxmenilor, războiului pe teren și pedepsirii poziției de atac.
Unități (9)
Arcași Dacici
Arcul făcea parte din războiul dacic, completând lupta pe dealuri, ambuscadele și forțele tribale mixte.
Năvălitori Comați
Comații erau dacii de rând, diferiți de nobilii tarabostes, și furnizau mare parte din efectivele regatului.
Lăncieri de Munte
Infanteria dacică lupta adesea din zone muntoase accidentate, unde lăncierii și trupele ridicate local puteau exploata terenul.
Nobilii Tarabostes
Tarabostes erau clasa nobilă dacică și aveau un statut înalt în război, conducere și societatea tribală.
Războinici cu Falx
Falxmenii dacici erau cunoscuți pentru falx, o lamă curbă potrivită pentru lovituri puternice de tăiere asupra oamenilor și echipamentului.
Garda Steagului Lupului
Draco sau stindardul lup-dragon a devenit un simbol bine cunoscut asociat cu tradițiile războinice dacice și înrudite.
Aliații Sarmați
Regii dacici puteau coopera cu grupuri călare sarmate, aducând cavalerie aliată foarte mobilă în război.
Decebalus, Regele Daciei
Decebalus a fost ultimul mare rege al Daciei și principalul adversar al împăratului Traian în Războaiele Dacice.
Decebalus, Păzitorul Cetăților de Munte
Decebalus s-a bazat pe munți fortificați, geografia locală și rezistența tribală tenace în lupta sa împotriva Romei.
Doctrine (6)
Chemarea Triburilor
Regii dacici adunau forțe prin leve tribale, urmăritori nobili și alianțe regionale, nu printr-o armată permanentă.
Instrucția cu Falx
Armele specializate precum falx-ul necesitau sincronizare practicată, spațiere și utilizare agresivă în lupta apropiată.
Poteci Forestiere
Potecile împădurite și rutele de munte favorizau ambuscadele, camuflajul și apărătorii locali familiarizați cu terenul accidentat.
Fortăreață de Munte
Puterea dacică se baza parțial pe fortărețe pe culmile dealurilor, legate de trecători strategice și adâncime defensivă.
Jurământul Crângului Sacru
Crângurile sacre și jurămintele religioase reflectă legătura strânsă dintre război, conducere și cult în multe societăți tribale.
Steagul Lupului
Stindardul draco dacic servea probabil atât ca simbol de adunare, cât și ca emblemă a identității marțiale.
Tactici (5)
Care Arzânde
Obstacolele improvizate pe câmpul de luptă și focul puteau perturba mișcarea, speria animalele și întrerupe ritmul atacatorului.
Ambuscadă în Pădure
Ambuscada în teren împădurit era o metodă naturală pentru forțele care apărau dealuri familiare împotriva invadatorilor organizați.
Râpa Ascunsă
Râpele înguste și terenul accidentat de munte ofereau condiții ideale pentru apărare prin surpriză și întârzierea mișcării.
Ultimul Strigăt al Lupului
Simbolismul animal, în special lupul, avea o rezonanță puternică în identitatea marțială dacică și imaginarul războinic.
Șarjă Fulgerătoare
Războiul neregulat și tribal exploata adesea atacuri scurte și violente în momente de confuzie sau slăbiciune locală.