101–106 d.Hr. · Dacia (munții Carpați)
Cele două campanii ale lui Traian au cucerit Dacia prin inginerie, tabere fortificate și controlul terenului montan, comemorate pe Columna lui Traian.
Războiul lui Domițian din anii 80 d.Hr. se încheiase cu o înțelegere pe care Roma a socotit-o umilitoare: subsidii și ingineri romani trimiși spre nord unui rege, Decebal, care le-a folosit pe amândouă ca să-și întărească cetățile de deal.
Traian a venit la putere hotărât s-o desfacă. Dacia avea aur, avea un rege capabil și stătea de-a curmezișul frontierei dunărene — motive de prestigiu, de siguranță și de bani, toate arătând în aceeași direcție.
Prima campanie, 101–102, a forțat trecătorile din munți și s-a încheiat cu condiții pe care Decebal le-a acceptat și apoi le-a călcat. A doua, 105–106, a fost un război de cucerire, fără nicio înțelegere de oferit.
Amândouă s-au decis mai puțin prin bătălii în câmp și mai mult prin inginerie: marele pod peste Dunăre construit de Apollodor din Damasc, drumuri tăiate pe chei și tabere de marș împinse metodic în podiș, până când sistemul de cetăți n-a mai avut unde să se retragă.
Dacia a devenit provincie, iar aurul ei a finanțat un program de construcții la Roma care a inclus Columna lui Traian — care e totodată cea mai bună sursă vizuală păstrată despre campanii și o operă de comemorare oficială, ce trebuie citită ca atare.
Scenariul e despre metodă împotriva terenului: Roma înaintează construind și consolidând, Dacia făcând fiecare pas prin munți să coste mai mult decât valorează.
Taberele, comandanții și caracterul războiului sunt istorice. Cărțile, economia de energie și structura turelor sunt ale jocului și comprimă două campanii într-un singur meci scurt.