Infanterie compactă de elită, durabilitate în falangă și contraatac defensiv pedepsitor.
Stil de joc: Sparta câștigă prin supraviețuire în luptă, forțarea atacurilor proaste și transformarea rezistenței în superioritate pe câmpul de luptă.
Focus echilibru: Reajustat în jurul apărării Infanteriei și contraatacului în loc de protecție generică.
Tinerii spartani erau crescuți prin agoge, unde rezistența, obediența și pregătirea pentru serviciul militar erau centrale.
Skiritaii erau trupe robuste de frontieră asociate cu recunoașterea, acoperirea și serviciul pe părțile expuse ale liniei spartane.
Arcul nu era arma de bază a Spartei, dar trupele de proiectile puteau apărea în armatele grecești ca elemente de sprijin.
Un hoplit spartan era un infanterist cetățean puternic înarmat, antrenat să lupte în falangă cu lance, scut, cuirasă și coif.
Perioikoi erau locuitori liberi dar fără cetățenie ai Laconiei, care serveau Sparta în război, adesea ca infanterie și meșteșugari.
Hippeis erau garda regală selectată a Spartei; în ciuda numelui, erau în principal gardiști de elită pedestri, nu cavalerie în sensul clasic.
Un polemarh era un înalt oficial militar; în uzul grecesc, titlul este asociat cu conducerea în război și autoritatea de comandă.
Leonidas I a fost regele agiad al Spartei care a devenit celebru pentru conducerea rezistenței spartane la Termopile în 480 î.Hr.
Leonidas a devenit un simbol al rezistenței sfidătoare după Termopile, unde poziția sa a intrat în memoria greacă și ulterior occidentală ca exemplu de sacrificiu marțial.
Agoge era sistemul de antrenament statal al Spartei, conceput să producă cetățeni bărbați disciplinați, rezistenți și supuși pentru război.
Războiul hopliților greci se centra pe scutul aspis, iar utilizarea disciplinată a scutului era esențială pentru menținerea unei falange stabile.
Falanga spartană se baza pe coeziune, acoperirea scuturilor, disciplină și înaintare colectivă mai degrabă decât pe eroisme individuale.
Termopilele sunt cel mai cunoscut exemplu de greci care folosesc o trecătoare îngustă pentru a limita efectivele și a reduce avantajul unei forțe mai mari.
Dubla regalitate neobișnuită a Spartei era o instituție politică definitorie, cu două case regale care împărtășeau autoritatea moștenită.
În lupta strânsă de falangă, supraviețuirea și contra-lovitura imediată erau cruciale pentru a transforma un atac inamic într-un avantaj local.
Războiul și cultura memoriei grecești celebrau adesea sacrificiul voluntar în apărarea polis-ului sau a liniei de luptă.
Lupta hopliților greci depindea adesea de menținerea formației sub presiune, nu de ruperea rândurilor pentru lupte individuale.
Ideologia spartană punea accent pe austeritate, rezistență și o hotărâre fermă atât în antrenament, cât și în luptă.
Reputația militară spartană era construită pe rezistență, disciplină și refuzul de a abandona formația sub stres.